Ministerul Energiei avansează cu încă un jalon PNRR din Cererea de plată 3: Deblocarea investițiilor în eficiență energetică

Ministerul Energiei a lansat vineri, 10 noiembrie 2023, în consultare publică forma consolidată a proiectului de hotărâre a Guvernului privind aprobarea unor măsuri necesare derulării activității societăților prestatoare de servicii de proiectare și performanță energetică și a modelului contractului cadru de servicii de proiectare și performanță energetică.

Potrivit comunicatului oficial, elaborarea cadrului legal de reglementare a societăţilor de servicii energetice de tip ESCO, precum și a modelului de contract-cadru de servicii, constituie o obligație a Ministerului Energiei conform dispozițiilor Legii nr. 121/2014 privind eficiența energetică. Totodată, eliminarea obstacolelor din calea contractelor de performanță energetică reprezintă o reformă asumată de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Prin efectul acestui proiect, se aprobă etapele procedurii de contractare a serviciilor de proiectare și performanță energetică, la nivelul operatorilor industriali și a unităților administrativ-teritoriale. Totodată, se constituie Comitetul de Monitorizare a Contractului de servicii de proiectare și performanță energetică și monitorizarea activității societăților ESCO, în componența căruia sunt nominalizați specialiști independenți. alături de reprezentanți ai Ministerului Energiei.

Prin aprobarea modelului-cadru de contract, ministerul asigură existența unui cadru unitar de reglementare privind contractele de performanță energetică. Cel mai important element al acestor contracte este garanția de economisire a energiei, legată de o rambursare totală a costurilor proiectului, provenite din aceste economii de energie.

„Una dintre prioritățile mele principale este îndeplinirea la timp a tuturor jaloanelor și reformelor pe care Ministerul Energiei și le-a asumat în Planul Național de Redresare și Reziliență. Astăzi, intrăm în linie dreaptă cu îndeplinirea unui nou jalon, vital pentru economia României. Alături de Ordonanța de Urgență privind instrumentele financiare verzi, aflată în avizare interministerială, hotărârea de guvern publicată astăzi în consultare creează cadrul-legal necesar pentru facilitarea investițiilor în eficiență energetică în industrie.”,  a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Persoanele interesate pot trimite până la data de 20 noiembrie inclusiv, în scris, propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ, la adresa Ministerului Energiei din Strada Academiei nr. 39-41, sector 1, Bucuresti sau la următoarele adrese de email: [email protected] si  [email protected]

Descarcă documentele

Sursă: Ministerul Energiei