Ministerul Energiei: Apelul pentru sprijinirea investițiilor în întregul lanț valoric al bateriilor și al celulelor și panourilor fotovoltaice a fost anulat!
Ministerul Energiei a publicat ieri, 16 octombrie 2023, un anunț privind anularea apelului deschis în data de 16.01.2023, aferent Schemei de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investițiilor în lanțul valoric industrial de producție și/sau asamblare și reciclare a bateriilor, celulelor și panourilor fotovoltaice, apel aferent Investiției 4 din PNRR Lanț industrial de producție și/sau asamblare și/sau reciclare a bateriilor, a celulelor și panourilor fotovoltaice (inclusiv echipamente auxiliare) și noi capacități de stocare a energiei electrice.
Conform documentului, apelul aferent Investiției 4 din PNRR „Lanț industrial de producție și/sau asamblare și/sau reciclare a bateriilor, a celulelor și panourilor fotovoltaice (inclusiv echipamente auxiliare) și Noi capacități de stocare a energiei electrice”, lansat în data de 16.01.2023, a fost anulat deoarece nu a asigurat îndeplinirea satisfăcătoare a elementelor de analiză din descrierea țintelor și jaloanelor asumate prin PNRR.
Ministerul Energiei va relua etapele procedurale de reavizare a schemei de ajutor de stat și a ghidului aplicantului în vederea relansării apelului, în conformitate cu prevederile din Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării Planului de Redresare și Reziliență al României.
Schema de ajutor de stat se adresează micro-întreprinderilor, întreprinderilor mici, mijlocii și mari, inclusiv întreprinderi nou –înființate, al căror obiect de activitate constă în producerea și/sau asamblarea și reciclarea bateriilor, celulelor și panourilor fotovoltaice.
Bugetul alocat schemei din fonduri europene aferente PNNR este de 199.000.000 euro pentru finanțarea proiectelor de investiții până la finalul trimestrului IV 2025, astfel încât lanțul valoric industrial al bateriilor să atingă o capacitate anuală totală de fabricație și asamblare al bateriilor de cel puțin 2 GW, în timp ce lanțul valoric industrial al celulelor și panourilor fotovoltaice să atingă o capacitate anuală totală de cel puțin 200 MW ținte asumate de România în cadrul PNRR (ținte 137 și 138) aprobate prin decizia de punere în aplicare a Consiliului de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al României.
Sursa: Ministerul Energiei