Fondul pentru Modernizare: Ghidul privind sprijinirea investițiilor pentru modernizarea/reabilitarea rețelei inteligente de termoficare, în consultare publică

Ministerul Energiei a lansat vineri, 13 octombrie 2023, în consultare publică Ghidul solicitantului privind Sprijinirea investițiilor pentru modernizarea/reabilitarea rețelei inteligente de termoficare, din cadrul Program cheie 5: „Cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare”.

Finanțarea pentru modernizarea rețelelor de transport și/sau distribuție contribuie la atingerea următoarelor ținte până în anul 2030:

  • reducerea pierderilor de energie termică înregistrate pe rețele de transport și/sau distribuție a agentului termic la nivel național;
  • dezvoltarea rețelei inteligente de termoficare.

Finanțarea din Fondul pentru Modernizare în temeiul prezentului ghid vizează două tipuri de apeluri de proiecte:

  • Apel de proiecte de tip A,  în cadrul căruia finanțarea intră sub incidența Regulamentului (UE) nr. 651/2014, al Comisiei Europene din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat cu completările și modificările ulterioare;
  • Apel de proiecte de tip B, în cadrul căruia finanțarea nu intră sub incidența ajutorului de stat.

Solicitanți eligibili:

  • Unități administrativ teritoriale (UAT)/subdiviziunile administrativ-teritoriale, definite prin legea nr. 286 din 6 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare, care produc energie termică în scopul furnizării în rețeaua de transport şi distribuție/care dețin sistemul de distribuție și transport pentru asigurarea serviciului public de alimentare cu energie termică sau pentru consumul propriu (pentru proiecte de tip A-B);
  • Operatori de transport și/sau distribuție a energiei termice definiți conform cadrului legal în vigoare (pentru proiecte de tip A-B).

În cazul în care rețelele de transport și/sau distribuție sunt în proprietatea statului, potențialii beneficiari sunt persoanele juridice concesionari ai rețelelor şi titulari ai licenței de transport și/sau distribuție şi care au dreptul de a le moderniza/reabilita.

Bugetul alocat apelului de proiecte este de 590.000.000 euro, împărțit după cum urmează:

  • Proiecte de tip A - Proiecte pentru care ajutorul solicitat este de până la 50.000.000 euro: 200.000.000;
  • Proiecte de tip B - Proiecte a căror finanțare nu intră sub incidența ajutorului de stat: 390.000.000.

Activități eligibile:

  • Proiecte integrate de termoficare modernizate în vederea asigurării sustenabilității investițiilor inițiale, orientate spre îmbunătățirea calității aerului și luând în considerare evoluțiile în domeniul eficienței energetice la nivelul centrelor urbane.
  • Digitalizarea rețelelor de transportul și distribuție energie termică prin colectarea și întreținerea tuturor datelor necesare modelării tehnice și georeferențiale ale elementelor de rețea. Aceasta contribuie fundamental la implementarea conceptului de rețea inteligentă de distribuție energie termică, creșterea capacității de integrare a unor noi forme de producție / consum și facilitarea unor noi modele de afaceri și structuri de piață. Sistemele și rețelele informatice trebuie să fie interoperabile și cloud ready/cloud nativ.
  • Alte activități / echipamente decât cele de mai sus pot fi considerate eligibile numai dacă solicitantul dovedește faptul că sunt absolut necesare în conformitate cu programul-cheie 5: Cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare - Sprijin pentru modernizarea și realizarea de centrale în cogenerare de înaltă eficiență și pentru modernizarea rețelelor de termoficare- Domeniul de investiții 5.3: Sprijin pentru modernizarea și dezvoltarea rețelei inteligente de  termoficare.

Perioada de consultare publică este de 30 zile calendaristice de la data publicării pe site-ul Ministerului Energiei.

Persoanele sau entitățile interesate vor putea formula observații și propuneri, care vor fi transmise la adresa de e-mail: [email protected].

Descarcă documentele

Sursa: Ministerul Energiei