PNRR: Ghidul privind finanțarea bibliotecilor pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale, lansat în consultare publică

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, în calitate de coordonator de reforme și investiții din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României, a lansat vineri, 29 septembrie 2023, în consultare publică Ghidul Solicitantului, în vederea relansării apelului competitiv, aferent Investiției 17 Scheme de finanțare pentru biblioteci pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale din cadrul componentei C7 „Transformarea digitală” din PNRR, în valoare de 16.788.220 euro.

Investiția i17 are 3 priorități:

  1. Renovarea (inclusiv extinderea), precum și echiparea cu calculatoare și echipamente tehnice pentru 60 biblioteci rurale, municipale, județene sau orășenești, ce vor fi transformate în huburi de dezvoltare a competențelor digitale;
  2. Schimbarea și modernizarea echipamentelor informatice în 650 de biblioteci;
  3. Dezvoltarea competențelor de bază pentru 100.000 de români din comunități defavorizate.

Eventualele observații sau propuneri de modificare pot fi transmise la adresa de e-mail [email protected], până la data de 09.10.2023.

Descarcă documentele

Sursa: MCID