Continuă seria de sesiuni tehnice de informare pentru apelurile lansate în cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021-2027

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru Programul „Regiunea Centru” (PR Centru) 2021-2027 organizează alte trei evenimente online, în această săptămâna, pentru a prezenta și discuta aspecte tehnice prevăzute în ghidurile aferente investițiilor de restaurare pentru obiectivele de patrimoniu cultural, de construire sau modernizare  a unităților de învățământ preșcolar sau pentru modernizarea firmelor din Regiunea Centru.

5 septembrie 2023, ora 11:00

Va avea loc sesiune online de informare cu privire la  Acțiunii 7.1.1 Conservarea, protecția și punerea în valoare a patrimoniului cultural UNESCO și de clasă A, Prioritatea 7 – O regiune cu turism sustenabil.  Pentru apelul de proiecte aferent Acțiunii 7.1.1, ce vizează conservarea, protecția și valorificarea durabilă a siturilor / monumentelor de patrimoniu cultural UNESCO și de clasă A din mediul rural, bugetul alocat apelului de proiecte este de  15.140.716 euro.

În vederea participării la eveniment, link-ul de înscriere este disponibil aici.

7 septembrie 2023, ora 11:00

Va avea loc o altă sesiune online de informare și discuții în vederea depunerii de  proiecte în cadrul Acțiunii 6.1.1  Învățământul antepreșcolar și preșcolar. Bugetul alocat acestui apel de proiecte ce vizează construirea, extinderea, reabilitarea, modernizarea și dotarea unităților de învățământ este de 13.893.039 euro.

În vederea participării la eveniment, link-ul de înscriere este disponibil aici.

8 septembrie 2023, ora 11:00

Va avea loc o altă sesiune online de informare și discuții în vederea depunerii de  proiecte în cadrul Acțiunii 1.4.1 Investiții tehnologice în IMM-uri. Bugetul alocat acestui apel de proiecte ce vizează construirea, extinderea, reabilitarea, modernizarea și dotarea IMM-urilor din Regiunea Centru este de 81.016.706 euro. 

În vederea participării la eveniment, link-ul de înscriere este disponibil aici

Pe parcursul evenimentelor vor fi prezentate condițiile de finanțare aplicabile fiecărui apelul, aspecte privind utilizarea aplicației MySMIS, regulile de identitate vizuală și măsurile de informare și publicitate aplicabile proiectelor și vor fi discutate întrebările ridicate de cei prezenți. 

Pentru mai multe informații, puteți contacta experții Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru din cadrul Serviciului Helpdesk – e-mail [email protected].

Sursa: ADR Centru