MADR: Sprijin de urgență pentru fermierii din sectorul vegetal
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a lansat marți, 29 august 2023, în dezbatere publică un proiect de Hotărâre privind acordarea unui sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase.
Beneficiarii sprijinului de urgență sunt producătorii agricoli, indiferent de forma de organizare, care au depus o cerere unică de plată în anul 2022, pentru o suprafața determinată de minimum 1 ha în cadrul ajutorului național tranzitoriu 1, pentru una sau mai multe dintre culturile de porumb, orz, rapiță, floarea-soarelui și care au depus în anul 2023 cerere de plată pentru intervențiile din sectorul vegetal, până la termenul limită de depunere.
„Am gândit acest sprijin de urgență pentru fermierii români din sectorul vegetal, care au avut un an extrem de dificil. Astfel, fermierii vor primi un sprijin financiar pentru 50% din consumul de motorină din anul 2022. Sprijinul se acordă beneficiarilor pentru suprafețele aferente cererii de plată unică pe suprafață depusă în anul 2022 pentru minimum 1 ha cu una sau mai multe dintre culturile de porumb, orz, rapiță, floarea-soarelui”, a declarat ministrul Florin - Ionuț Barbu.
Resursele financiare totale pentru această schemă de sprijin sunt de 304.916.642,16 lei din care 147.118.905 lei FEGA și 157.797.737,16 lei de la bugetul de stat.
Valoarea sprijinului unitar excepțional sub formă de grant este de 2 lei/litru de motorină, pentru cantitatea totală de 152.458.321,08 litri de motorină corespunzătoare culturilor de porumb, orz, rapiță, floarea-soarelui.
Sprijinul se acordă în baza Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/1343 al Comisiei din 30 iunie 2023 și are în vedere compensarea producătorilor agricoli din sectorul vegetal pentru pierderile economice cauzate de creșterea importurilor de cereale și semințe oleaginoase din Ucraina.
Autoritatea responsabilă cu implementarea sprijinului de urgență este Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, atât prin aparatul central, cât și prin structurile sale teritoriale. Plata acestui sprijin urmează a se face până la data de 31 decembrie 2023.
Cetăţenii şi instituţiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării, pe adresa de e-mail: [email protected] .
Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului.
Descarcă documentul
Sursa: MADR