Interreg NEXT România-Ucraina: Apel deschis pentru proiecte standard
Autoritatea de Management a Programului Interreg NEXT România-Ucraina a lansat ieri, 3 august 2023, primul apel de proiecte standard care urmează a primi finanțare prin acest program de cooperare transfrontalieră.
Apelul acoperă Prioritatea 2 - Dezvoltare socială transfrontalieră și va finanța proiecte în domeniul educației și sănătății. Astfel, cei interesați să deruleze proiecte de cooperare în beneficiul comunităților de graniță pot depune solicitări pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea unităților medicale și a celor educaționale din zonele acoperite de program (județele Satu Mare, Maramureș, Suceava, Botoșani și Tulcea din România și oblasturile Zakarpattia, Ivano-Frankivsk, Cernăuți, Odesa din Ucraina).
Fondurile europene disponibile pentru acest apel de proiecte însumează 12,6 milioane euro.
Cererile de finanțare vor putea fi depuse exclusiv prin aplicația electronică JEMS, până pe 4 decembrie 2023, ora 16:00 (ora României).
Pentru eventuale dificultăți întâmpinate în procesul de depunerea a aplicațiilor, puteți contacta Secretariatul Comun al Programului Interreg NEXT, la adresa [email protected].
Descarcă documentele
Sursa: MDLPA & www.ro-ua.net