PCIDIF: Cinci ghiduri privind transformarea digitală a administrației publice, lansate în consultare publică

Autoritatea de Management pentru Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat miercuri, 2 august 2023, în consultare publică ghidurile aferente:

Acțiunii 2.2.1 E-guv în administrația/instituțiile publice Măsura 1 – Servicii publice destinate cetățenilor și/sau firmelor identificate în CSP gestionat de ADR și/sau în concordață cu Politica eGuv

Solicitanți eligibili: Autorități publice, instituții publice

Parteneri eligibili: Autorități publice, instituții publice, mediul academic

Buget: 344.232.706 euro

Activități eligibile:

  • Activități premergătoare depunerii proiectului
    • Realizare documentație depunere proiect.
  • Activități în implementare
    • Activități aferente achiziționării de hardware;
    • Activități aferente achiziționării și/sau dezvoltării aplicațiilor software/licențelor;
    • Activități aferente achiziționării serviciilor de instalare, configurare, integrare și punere în funcțiune;
    • Activități de informare și publicitate;
    • Activități de management de proiect;
    • Activități aferente instruirii personalului;
    • Activități de furnizare a serviciilor de auditare intermediară/finală, financiară și tehnică.

Descarcă ghidul

Acțiunii 2.2.1 E-guv în administrația/instituțiile publice Măsura 2 – Creșterea nivelului de interoperabilitate al sistemelor informatice din administrația publică (AP) prin crearea unui sistem standardizat, interconectat și digital, încurajând reutilizarea informațiilor și a serviciilor

Solicitant eligibili: Autoritatea pentru Digitalizarea României

Buget: 33.355.882 euro

Activități eligibile:

  • Activități premergătoare depunerii proiectului
    • Realizare documentație depunere proiect.
  • Activități în implementare
    • Activități aferente achiziționării de hardware;
    • Activități aferente achiziționării și/sau dezvoltării aplicațiilor software/licențelor;
    • Activități aferente achiziționării serviciilor de instalare, configurare, integrare și punere în funcțiune;
    • Activități necesare informării și publicității proiectului;
    • Activități specifice managementului de proiect;
    • Activități aferente instruirii;
    • Activități de achiziție a serviciilor de auditare intermediară/finală.

Descarcă ghidul

Acțiunii 2.2.1 E-guv în administrația/instituțiile publiceMăsura 3 – Dezvoltarea de platforme informatice alimentate cu datele generate de administrația publică – Open Data – (Directiva 2019/1024, PSI și Legea nr. 179/2022) în vederea punerii la dispoziția publicului și a reutilizării

Solicitanți/Parteneri eligibili: Autorități/Instituții publice centrale

Buget: 26.684.706 euro.

Activități eligibile:

  • Activități premergătoare depunerii proiectului
    • Realizare documentație depunere proiect.
  • Activități în implementare
    • Activități aferente achiziționării de hardware;
    • Activități aferente achiziționării și/sau dezvoltării aplicațiilor software/licențelor;
    • Activități aferente achiziționării serviciilor de instalare, configurare, integrare și punere în funcțiune;
    • Activități de informare și publicitate;
    • Activități de management de proiect;
    • Activități aferente instruirii personalului;
    • Activități de furnizare a serviciilor de auditare intermediară/finală, financiară și tehnică.

Descarcă ghidul

Acțiunii 2.3.1 Dezvoltarea de produse și procese digitale pentru administrația publică folosind tehnologii avansate

Solicitant eligibil: Autoritatea pentru Digitalizarea României

Parteneri eligibili: Autorități/Instituții publice – 5 instituții cu care ADR va încheia acorduri de parteneriat

Buget: 60.000.000 euro

Activități eligibile:

  • Activități premergătoare depunerii proiectului
    • Identificare  componente ale sistemelor instituțiilor publice care pot fi optimizate sau cele pentru care pot fi dezvoltate noi produse;
    • Realizare documentație depunere proiect. Studiu de fezabilitate și proiectul tehnic vor avea incluse și componenta tehnică pentru nevoile identificate la activitatea 1. 
  • Activități în implementare
    • Selecție IMM-uri/organizații de cercetare cu expertiză tehnologică avansată;
    • Activități aferente achiziționării de hardware;
    • Activități aferente achiziționării și/sau dezvoltării aplicațiilor software/licențelor;
    • Activități aferente achiziționării serviciilor de instalare, configurare, integrare și punere în funcțiune;
    • Realizare și punere la maturitate a soluțiilor/produselor implementate;
    • Activități de informare și publicitate;
    • Activități de management de proiect;
    • Activități aferente instruirii personalului;
    • Activități de furnizare a serviciilor de auditare intermediară/finală, financiară și tehnică.

Descarcă ghidul

Acțiunii 2.3.2 Tehnologii avansate de Securitate cibernetică

Solicitant eligibil: Cyberint

Buget: 60.000.000 euro

Activități eligibile:

  • Activități premergătoare depunerii proiectului
    • Realizare documentație depunere proiect.
  • Activități în implementare
    • Activități aferente achiziționării de hardware;
    • Activități aferente achiziționării și/sau dezvoltării aplicațiilor software/licențelor;
    • Activități aferente achiziționării serviciilor de instalare, configurare, integrare și punere în funcțiune;
    • Activități necesare informării și publicității proiectului;
    • Activități specifice managementului de proiect;
    • Activități aferente instruirii;
    • Activități de achiziție a serviciilor de auditare intermediară/finală.

Descarcă ghidul

Perioada de consultare publică este de 15 zile lucrătoare, începând cu data de 02.08.2023 până la data de 24.08.2023, ora 17.00.

Eventualele observații și sugestii referitoare la aceste ghiduri vor fi transmise pe adresa de email: [email protected] 

Sursa: MIPE