PR Centru: Ghidul privind dezvoltarea mobilității urbane durabile în orașele Regiunii Centru, lansat în consultare publică

ADR Centru, în calitatea sa de Autoritate de Management pentru Programul „Regiunea Centru” (PR Centru), a publicat vineri, 7 iulie 2023,  în consultare Ghidul Solicitantului pentru Prioritatea de investiții 4 „O regiune cu mobilitate urbană durabilă” – Obiectiv specific 2.8 „Promovarea mobilității urbane multimodale durabile, ca parte a tranziției către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon”, Acțiunea 4.2 „Dezvoltarea mobilității urbane durabile în Orașele Regiunii Centru (inclusiv Zone Funcționale Urbane)”.

Solicitanți eligibili:

  • Unități administrativ – teritoriale orașe, definite prin Codul administrativ aprobat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.
  • Parteneriate între unități administrativ–teritoriale orașe și unitățile administrativ-teritoriale comune din zona funcțională urbană (ZUF) și/sau unitatea administrativ-teritorială județul (în care orașele/comunele partenere sunt situate), având ca lider de parteneriat unitatea administrativ-teritorială oraș.

Alocarea financiară este de 50.658.222 euro.

Valoarea eligibilă a proiectului:

  • Valoarea minimă eligibilă: 250.000 euro;
  • Valoarea maximă eligibilă: 2.500.000 euro.

Activități eligibile:

Activități aferente activității de bază:

  • Investiții destinate transportului public urban de călători:
    • Achiziționarea de autobuze;
    • Construirea/modernizarea/extinderea stațiilor de alimentare a autobuzelor alimentate electric;
    • Construirea stațiilor de alimentare a autobuzelor alimentate cu hidrogen;
    • Construirea/modernizarea/extinderea depourilor/autobazelor aferente transportului public local/zonal de călători, inclusiv infrastructura tehnică aferentă;
    • Construirea și modernizarea stațiilor de transport public de călători (autobuz);
    • Crearea/extinderea/modernizarea sistemelor de bilete integrate pentru călători („ebilete” sau „e-ticketing”);
    • Construirea/modernizarea/reabilitarea/extinderea de benzi dedicate, folosite exclusiv pentru mijloacele de transport public de călători.
  • Investiții destinate transportului electric și nemotorizat:
    • Achiziționarea și instalarea punctelor de reîncărcare a autoturisme electrice și electrice hibride;
    • Construirea/modernizarea/extinderea pistelor/ traseelor pentru biciclete;
    • Crearea/modernizarea/extinderea sistemelor de închiriere de biciclete (sisteme de tip „bike-sharing”, „bike-rental”);
    • Crearea/modernizarea/extinderea sistemelor de închiriere de biciclete electrice (sisteme de tip „e-bike-sharing”, „e-bike-rental”);
    • Construirea/modernizarea/extinderea de zone și trasee pietonale;
    • Instalarea de sisteme de reducere/interzicere a circulatiei autoturismelor în anumite zone;
  • Alte investiții privind mobilitatea în zona urbană
    • Crearea/modernizarea/extinderea sistemelor de management al traficului, inclusiv a sistemului de monitorizare video, precum și a altor sisteme de transport inteligente (STI);
    • Plantarea de aliniamente de arbori și arbuști;
    • Construirea/modernizarea parcărilor de transfer de tip „park and ride”.

Activități conexe activității de bază:

  • Activități de promovare a mobilității urbane durabile;
  • Activități de cooperare transnațională;
  • Activități aferente serviciilor de: proiectare și consultanță pentru elaborarea cererii de finanțare și managementului implementării proiectului, activități privind auditul financiar al proiectului, activități de informare și publicitate.

Observațiile și propunerile pot fi formulate prin completarea Tabelului de observații și propuneri și transmiterea acestuia prin e-mail, la adresa [email protected] , până la data de 06.08.2023.

Descarcă documentele 

Sursa: ADR Centru